Arhive lunare: Februarie 2014

Preotul Victor Mihalachi a citit o predică despre importanţa cărţii şi lecturii

Un eveniment frumos şi emoţionant a avut loc la 18 februarie 2014 în biblioteca publică din satul Tătăreşti.  „Despre cele de suflet ziditoare să vorbim mai mult”, – acesta fiind genericul activităţii creştin–ortodoxe, am asistat la sfinţirea bibliotecii şi la un recital de poezie şi învăţătură spiritual-creştină.

De curând biblioteca a trecut într-un nou spaţiu, care se află în localul primăriei, frumos amenajat şi îngrijit de bibliotecarele Victoria Marola şi Varvara Triboi.  Îmbucurător că odată cu trecerea s-au mărit numărul vizitatorilor la bibliotecă, care este una modernă, având câteva calculatoare, un început de muzeu al satului, un grup de elevi voluntari, care se implică activ în activităţile bibliotecii şi alte lucruri frumoase. De menţionat că în bibliotecă se desfăşoară şedinţele Consiliului Sătesc Tătăreşti, ceea ce este deosebit de valoros pentru orice bibliotecă, aleşii locali fiind cei care decid cel mai des soarta instituţiilor de cultură.

Rânduiala bisericească de sfinţire a fost înfăptuită de protopopul raionului Străşeni, preotul Victor Mihalachi şi de parohul bisericii din sat părintele Ion.

Preotul Victor Mihalachi a citit o predică despre importanţa cărţii şi lecturii, mai menţionând de asemenea că biserica şi biblioteca trebuie să meargă într-un pas în educarea spirituală a comunităţii.

Colaborarea bibliotecilor din raion cu parohii din localităţi este de durată, au avut loc mai multe acţiuni, printre ele înscriindu-se şi deschiderea unui colţişor de carte creştină la biblioteca raională, graţie donaţiei făcute de părintele Victor Mihalachi.

La evenimentul din biblioteca satului Tătăreşti au asistat primarul domnul Constantin Josu, consilieri locali, conducători ai instituţiilor şi organizaţiilor din localitate, cititori şi prieteni. Preotul Ion  a donat bibliotecii un set de carte creştină, printre ele fiind şi Biblia.

Schimbarea la faţă a bibliotecii publice este o cerinţă a zilei, în acest context comunitatea este cea care decide cum îşi doreşte biblioteca. Eu am văşut o comuniate de oameni prietenoşi şi mândri de biblioteca şi bibliotecarii pe care îi au. Am trăit alături de ei clipe de revelaţie sufletească.  Să fie într-un ceas bun!

Nadejda Pădure, director BPR „M.Sadoveanu” Străşeni

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized