Advocacy pentru bibliotecari – schimbare pentru biblioteci

Nadejda PĂDURE,

director, Biblioteca Publică Raională  „M. Sadoveanu”, Străşeni

Proiectul În obiectiv advocacy pentru bibliotecari, realizat de Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova, a adus o schimbare bibliotecilor din raionul Străşeni.

La atelierul pentru liderii bibliotecari, formator al căruia a fost Daniela Drăghici, au fost prezentate mai multe practici de succes implementate de bibliotecile din România în cadrul Programului Biblionet.  În una din ele era vorba despre lupta împotriva cancerului glandei mamare, pe care am preluat-o pentru dezvoltarea unui serviciu similar în bibliotecile raionului Străşeni.

Această idee a fost o provocare pentru echipa care a lucrat la scrierea proiectului. Nu ştiam dacă ea va fi acceptată de colegii bibliotecari, nu ştiam cum va reacţiona comunitatea, nu ştiam dacă medicii vor dori să se implice în activităţile de informare şi alte incertitudini.  Două momente însă ne erau clare: (1) femeile au nevoie de sensibilizare asupra problemei de cancer la sân şi col uterin, care pot fi tratate la diagnosticarea precoce şi (2) potenţialul instituţiei bibliotecare şi al bibliotecarului sunt mult mai mari decât se crede în societate; bibliotecarii pot contribui la rezolvarea multor probleme comunitare sau la ameliorarea stării de lucruri.

Proiectul  Împreună luptăm împotriva cancerului la sân şi col uterin, finanţat de AO IREX Moldova / Programul Naţional Novateca, care a fost câştigat de Biblioteca Publică Raională „M. Sadoveanu” pentru reţeaua de opt biblioteci din raionul Străşeni, dar şi alte proiecte similare sunt dovada că biblioteca este un actor comunitar foarte important, capabil să contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor.

Lansarea proiectului a avut loc la 1 octombrie 2016. Pentru sensibilizarea femeilor din   oraşul Străşeni a fost organizat un flash-mob cu genericul 1 octombrie – Ziua mondială de luptă împotriva cancerului la sân, la care au participat 21 de bibliotecari şi opt voluntari din localităţile care implementează proiectul. Ei au distribuit fundiţe roz şi materiale informaţionale aproximativ la 400 de femei din oraşul Străşeni.  Pe parcursul lunii octombrie, recunoscută pe plan mondial drept luna de luptă împotriva cancerului la sân, au fost organizate flash-moburi în alte 10 localităţi din raion şi distribuite materiale informative la peste 1250 de femei.

La evenimentul oficial de lansare a proiectului Mihai Popa, preşedintele Consiliului Raional Străşeni,  în discursul său  a îndemnat femeile să meargă la un examen medical pentru a preveni boala, deoarece „tratamentul este mai costisitor decât prevenirea bolii”. În cadrul aceluiaşi eveniment, directorul Centrului de Sănătate Străşeni, Andrei Iaţişin, menţiona: „Vreau să vă spun că iniţiativa proiectului este de o deosebită anvergură, deoarece comunitatea medicală de mulţi ani se luptă cu maladia oncologică, iar azi la demararea proiectului vor fi mai mulţi voluntari din comunitatea civilă, pentru că numai în comun vom avea reuşite mai bune. Succesul bibliotecilor aplicante este succesul comunităţii medicale, iar succesul nostru este succesul societăţii civile”.

Implementând serviciul „Împreună luptăm împotriva cancerului la sân şi col uterin”, bibliotecile în parteneriat cu medicii de familie organizează sesiuni de informare pentru femei, ateliere de sănătate, ateliere de instruire IT şi alte activităţi menite să informeze şi să sensibilizeze femeile pentru depistarea precoce a acestor două tipuri de cancer.

Proiectul abia a demarat, dar putem vorbi de primele succese:

  • aderarea la proiect încă a două biblioteci publice din raion – Lozova şi Vorniceni –, care vor implementa serviciul nou de bibliotecă în rând cu bibliotecile aplicante la proiect;
  • participarea preşedintelui Consiliului Raional Străşeni Mihail Popa, a primarilor –Valentina Casian (Străşeni), Aliona Chircu (Grebleşti) şi Svetlana Tabacari (Scoreni) – la evenimentele de lansare a proiectului; membrii comunităţilor au fost îndemnaţi de a se informa şi de a merge mai des la investigaţii;
  • participarea primarului Aliona Chircu din Grebleşti la flash-mobul din localitate;
  • sprijinul acordat de directorul Centrului de Sănătate Străşeni Andrei Iaţişin, care în calitate de formator a susţinut prima sesiune de instruire pentru bibliotecarii din raion;
  • la şedinţa raională cu medicii de familie directorul Centrului de Sănătate Străşeni Andrei Iaţişin a vorbit despre proiect şi despre necesitatea implicării tuturor medicilor în implementarea lui;
  • liceele teoretice „Ion Vatamanu”, „Mihai Eminescu”, ambele din Străşeni, precum şi gimnaziul din satul Cojuşna au solicitat sesiuni de informare  pentru elevi şi profesori.

Drept rezultat al implementării acestui serviciu membrii comunităţii vor deveni mai informaţi şi mai responsabili pentru propria sănătate. Femeile vor  dobândi cunoştinţele necesare despre autocunoaşterea sânului, metodele de diagnosticare, cunoştinţe ce vor fi deosebit de importante pentru depistarea precoce a cancerului de sân şi col uterin. Fiecare participantă la sesiunile de instruire va deveni, la rândul său, un factor activ în promovarea cunoştinţelor şi abilităţilor obţinute, pe care le va transmite altor membri ai comunităţii. Toate acestea vor determina creşterea calităţii vieţii şi a ratei de supravieţuire.

În urma aplicării la acest proiect bibliotecile vor deveni mai vizibile în comunităţile lor, răspunzând atât la necesităţile de continuă schimbare a lor, cât şi la aşteptările pe care le are comunitatea faţă de ele.

Biblioteca Publică Raională „M. Sadoveanu” îşi va întări rolul de lider în comunitatea bibliotecară a raionului Străşeni; va dobândi experienţa de realizare a unui proiect într-o reţea de biblioteci; va coaliza în jurul său bibliotecile din raion pentru sporirea rolului lor în implementarea serviciilor noi de bibliotecă ce conduc la o schimbare a comunităţii.

14573053_1152380721487204_3975943363287961800_n

Anunțuri

Scrie un comentariu

Din categoria Uncategorized

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s